Ultima zi in care preluam comenzi in acest an este 20 decembrie 2024 pana la ora 12. Aceste comenzi vor fi livrate in perioada 23 - 24 decembrie 2024.

Pomul de Craciun

Pomul de Craciun
Această serie de articole nu are ca scop o redescoperire a unui simbol principal al sărbătorilor de iarnă. Istoria lui o puteți afla cu detalii suficiente în pagina electronică a minunatei enciclopedii Wikipedia, varianta în engleză. Vă recomandăm cu căldură să o citiți în momentele libere, pentru a nu perpetua necunoașterea ce învăluie acest moment din an și simbolurile sale, atât de tributar consumerismului și globalizării.  Ceea ce ne propunem noi aici este să abordăm latura tehnică” a acestui simbol, parte a unui complex proces de pregătire pentru sărbătorile de iarnă.
        Pomul de Crăciuncredem că este o sintagmă mai aproape de forma actuală a acestuia decât Bradul de Crăciun. Bineînțeles că bradul este în continuare specia predilectă, aleasă pentru a adăposti la poalele sale cadourile mult așteptate, însă unele din formele pe care acesta le-a căpătat în societatea modernă sau pe care globalizarea le-a descoperit în tradițiile mondiale sunt mai bine cuprinse în prima sa denumire.
        Pomii de Crăciun pot fi împărțiți în două mari categorii: naturali și artificiali.  Despre argumentele pro și contra în favoarea fiecăreia am putea discuta la fel de mult ca despre toate celelalte lucruri ale vieții moderne care interferează în același timp cu domeniile: tradiții, globalizare și ecologie. Vă vom lăsa în continuare libertatea de a alege pe care dintre cele două o considerați potrivită cu spiritul sărbătorilor din acest an și ce pom veți decora pentru a vă aduce bucuria specifică lor.
        Cum bine puteți vedea gazda acestui articol este pagina de prezentare a unuia dintre producătorii de ornamente pentru Crăciun din România, cu o istorie începută de familia Moranduzzo în 1946 la Florența și apoi din 1997 la Gottlob în județul Timiș în Romănia. Vom fi astfel părtinitori și vom discuta despre bradul artificial, despre formele sale și multitudinea de posibilități de decorare a sa.
        Pomii artificiali pentru Crăciun au luat, în perioada contemporană, forme tot mai nespecifice, atipice, avangardiste și futuriste. Din fericire loc pentru inovație există întotdeauna și simbolurile pot lua orice formă atât timp cât continuă să fie recognoscibile. Cele care imită speciile naturale de: brazi, pini, molizi rămân însă cele mai îndrăgite. Poate această atenție acordată lor este doar o reminiscență a tradiției sau poate valoarea estetică și simbolică a lor este de necontestat. Cert este că oamenii aleg în continuare să cumpere brazi artificiali care imită cât mai bine și frumos pe cei naturali iar în ultimii ani performanțele tehnologice obținute în această privință sunt uluitoare. Nu puțini sunt cei care au fost impresionați de unele modele de pomi ce par chiar mai naturali decât cei reali. Frumusețea lor este dată de: verticalitatea lor, bogăția coroanei, de distribuția echilibrată a ramurilor și rămurelelor, flexibilitatea aranjării acestora în forme specifice precum și de culorile veridice, texturile foarte similare sau combinațiile de forme ale frunzișului (acelor).
        Cele mai obișnuite modele de pomi de Crăciun artificiali, fie ei: brazi, molizi sau pini sunt construite pe baza unui suport cilindric central, din lemn sau metal, de care se fixează ramurile și rămurelele din sârmă oțelită, îmbrăcate în policlorură de vinil franjurată (PVC). Flexibilitatea acestei structuri permite montarea și demontarea lor de multe ori, depozitarea lor în cutii mult mai mici decât volumul desfăcut precum și o elasticitate ce păstrează dea lungul timpului forma frumoasă a pomului. Există bineînțeles grade de calitate diferite de la un producător la altul. În general numărul ramurilor și rămurelelor constituie un indiciu asupra acestui aspect. Cu cât acest număr este mai mare cu atât frumusețea și naturalețea produsului sunt mai veridice. Contează bineînțeles și calitatea PVC-ului folosit, elasticitatea lui fiind un element cheie la păstrarea rezistenței în timp la strângerea și extinderea ramurilor. O distribuție cât mai circulară, cilindrică a frunzișului, combinarea mai multor nuanțe și culori de PVC precum și tunderea diferențiată a acestuia sunt elemente ce finisează perfect forma pomilor artificiali. Nu în ultimul rând, folosirea unui tip de PVC care nu întreține arderea este un aspect extraordinar de important pentru asigurarea noastră și a spațiului în care îl vom așeza. Mai nou, deși nu în spiritul ultimei caracteristici dar în cel al ecologiei, au apărut și brazii cu frunziș din hârtie. Vă învităm să îi descoperiți și îndrăgiți.
 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!