Unirea de la 1918 este un rezultat al procesului de evoluție a ideii de unitate națională. 
Primul Razboi Mondial furnizează contextul Unirii, obiectiv fixat mai întâi în mințile învățaților, apoi a conducătorilor și în cele din urmă a ostașilor care au trecut Carpații. 
România intra în război cu un rege nou, Ferdinand, care declară război tării natale din datorie față de Romănia și Maria de Edinburg, nepoată a reginei 
Victoria a Marii Britanii și a țarului Rusiei, Alexandru al II-lea. Într-un context tulbure, de alianțe și interese naționale, România retrasă la Iași, Ferdinand și Maria crescuți în ideea că ei sunt suveranii care trebuie să aducă României Transilvania, se văd puși în fața unor evenimente extraordinare. Ferdinand promite țăranilor pământ, iar parlamentul votează legile exproprierii, să facă posibilă împroprietărirea țăranilor-ostași. Regina Maria se dedică ajutorării refugiaților, într-un oraș lipsit de alimente, lemne de foc sau spitale. Soldații îl văd pe Rege pe linia frontului, dar acum au și un motiv personal pentru care să lupte. Aveau încredere în cuvăntul Regelui.
Guvernul român semnează pacea impusă de Germania,  dar Regele refuza capitualrea.Primele raze de sperațnă apar din Basarabia, unde la 27 martie 1918 Sfatul Țării votează unirea cu România, pe fondul destrămarii imperiului țarist.
Destrămarea La 28 noiembrie 1918 la Cernăuți, Consiliul Național Român hotărăște unirea Bucovinei cu România, în contextul formării statului ucrainean care revendica nord-vestul Bucovinei. 
La 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, simbol al primei uniri a românilor, găzduiește reprezentanții Transilvaniei, Banatului, Crișanei și ai Maramureșului care își declară voința de unire. Armata Româna așteaptă deciziile de la Alba Iulia, urmând ca abia în primăvara lui 1919 să câștige bătălia pentru Transilvania. 
Unirea Banatului cu Romănia mai avea de așteptat până la 3 August 1919 când Armata Română intră în Timișoara.